Închid iar ochii
să mi te redau.

Înclin vitralii
ca să te culeagă,
aproape liniștit de depărtare,
să-mi lenevească ziua asta verde
într-o matriță
de turnat culoare.
Și-n cupe șlefuite de aramă
cu palidele gesturi să revii,
sunt adâncită-n sălcii
și mi-e teamă
să mă încumet iar la a face copii.
Topesc alături
în comete goale
umărul tău învolburat
și seara aceea cu ninsori pe poale
cu trenul rupt.
Mai știi
cand ne urcam in bastioane
cu-armura nouă pentru împăcat
și-mi povesteai
că inelarul tău mai are
un rest de rană
pusă pe-alintat?
Îți trec pe frunte
un descântec școlăresc
să-ți moaie crusta de întunecare.

Să nu mă cauți,
am zile numai șapte,
numărătoarea-i frântă
oricât de insistentă-aș fi.