Pustiu... e cerul plin cu stele
Cu Luna în splendoarea sa
Pustiu... e marea liniștită
Când chipul mi se oglindește-n ea.

Pustiu... e trilul ciocârliei
În zbor cu vântul cald și blând
Pustiu... când ploaia ropotește
Cuvinte ce-am rostit de mult.

Pustiu... este izvorul ce-mi alină setea
De tot ce-i adevăr, de cel mai crunt păcat
Pustiu... este pământul cu rodu-i hrănitor
Căci de folos îmi este numai îngropat.

Pustiu... mi-e inima când nu ești tu
Și sufletul uscat îmi este
Pustiu... mi-e trupu-n goliciunea lui
Și ochii ce privesc fără nădejde.

Abisuri negre lumina îmi devine
Și cât pustiu ... e viața fără tine!