Am creat malul unui ocean
Prin atingeri de aripi de porțelan…
Apoi cu atingeri de mâini de argint
Am ridicat două stânci din pământ...
Mai sus am pictat un cer senin...
Conturul trasându-i-l fin, am observat că îi lipsea ceva…
Am întrebat vântul și nu știa să îmi spună…
Am așteptat noaptea, am rotunjit o lună…
Dar nici ea nu știa răspunsul la întrebarea mea…
Am creat apoi tristețea, m-am afundat în ea…
M-am apropiat într-un târziu de mal,
Și strigând de durere, un val s-a ridicat
Distrugând ce eu am creat…
S-au pierdut dintr-odată iluziile mele,
Întreaga mea lume plângând după ele…
În negrul ce brusc m-a înconjurat,
Am simțit o atingere ce m-a ridicat…
Degete lungi și subțiri mă mângâiau,
O siluetă se întrezărea și se conturau cele ce dispăruseră-n pustiu,
Numai că acum totul era viu…
Și-nvăluită de soare,
Am primit răspunsul la întrebare :
Îmi lipsea o jumătate…o jumătate din toate…
Erau acum lângă mine două oceane,
Stânci patru, și mai multe creioane
Să pot desena două ceruri…
În mii de feluri mi s-a spus:
De acum exiști întreagă,
De acum vezi, nu mai ești oarbă…
Și părăsita de unicul lucru pe care nu-l vreau, de singurătate,
Zâmbesc spre creația mea ce-acum poate să mă înveselească..
Și-n mine începe să crească o nouă jumătate de inimă, un suflet nou…
Și iubirea cea veșnică primită cadou…