poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-28 | |
întorc degetele înăuntru
unul câte unul ca scrierea din palmă scriu acum și nu din vârful degetelor sunt toată întoarsă în palmă împotriva mea mă urmărește gândul ăsta imagine răzgâiată pe retină: el întoarce zâmbind mănușile iarna și le umple cu zăpadă mi-am întors degetele și l-am atins încă o dată era cu totul albastru de sus până jos mai ales în talpa piciorului adâncitură prietenoasă cu drumul mi-am trimis degetul mare al piciorului spre locul acesta am apăsat scurt de trei ori și poarta aceea imensă de care îmi agățam eu orgasmele s-a deschis apoi mi-am pregătit mâinile pentru tăiere m-am sprijinit în umărul stâng și i le-am întins lui prin poartă de câteva ori să-i dau curaj și iar mă simțeam ca în țeava timpului cum îmi plăcea să spun și m-am întors în patul acela ca o pătură veche în mijlocul orașului un loc de parcare cu timp limitat.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate