Era un drum de țară
Poleit cu amintiri fugare-
Timpul trecuse-ncet în amăgire
Încât se scurse... se făcuse seară.

Un firicel de apă îndrăzni să miște-
Tăcerii dându-i asul cel din urmă-
E o poveste scoasă dintr-o urnă,
Din urna vieții...

Era și singur și bătut de gânduri-
În drum se sting cele din urmă șoapte-
Plecat peste cadavrul ei pe ude scânduri
Fiorul gheții îl răzbi în spate.

A fost iubita unei nopți de vară
Și umbra ei îi seacă amintirea...
O pată de culoare se coboară
Și pe perete fete-i vine firea:

" - Tu nu ești cel ce m-a cuprins în brață,
Și nu ești tu iubitul meu-
Cu mine se-ntâmplă un vis, și mie mi-e rușine
Să te privesc acum, din nou, în față?

O nu, privesc sau amăgire
E lutul ce se-așterne dinainte?
E fruntea mea și ochii și-i cuminte
Și gura-i este mută și amară!

Cum ai putut să faci, să strici tu, fiară,
O dragoste de file de poveste? -
Þi s-a părut că dorul nu mai este... ? "
" - Mi s-a părut că-i un blestem de seară! "

El fuge-nspăimântat și se ascunde,
Iar umbra ei de urmă-i se agață-
El scoate-un răcnet și-o privește-n față,
Iar ea-l sărută...

Fiorul morții-i intră până-n vene-
Și moarte-i este sângele de gheață.
Un sfârâit și-un trup căzând alene
În umbra nopții ștreangul îl înhață!

Plutind în aer un miros de doliu
Și-un bocet stins de greieri încă-n viață-
În cameră doi morți cu ochi de gheață
Stau nemișcați într-un sărut funebru...

Pe-un drum de țară timpul a trecut...
Și-acum e noapte!