actul întâi regizat pe un curcubeu sau pe o corabie
care de-abia acum își începe unduirea pe mare
decor albastru creionat în plajă de umbre
și pescăruși speriați de ploaie

încrustez lilieci în glasul tău rebel de femeie
rătăcit într-un castel de oase...
doar tu
o liniște gravată în scoici fărămițate de vreme
relicvă cristalină de orgoliu și frică
răsărit fără timp

am fost un val pe urma gândului tău
iar răsăritul avea ochii tăi încleștați în visare
zburam ca un copil pietrificat în inimă de teamă

în actul doi curcubeul meu este învăluit în ceață
corabia plutește către un nicăieri
un nimic pe care îl vroiam nimic-ul artei

inocența ta sălbatecă de vioară surâde divinității ironice
un mixaj de culori între o plajă tăcută și un val pe moarte
ochii îți sunt apus de tăcere prins într-o aluniță pe sân
iar eu un vals de o mie de vieți târât printre șoapte de vulturi...
îmi car ruina ca un beduin plin de miraje
rumeg smoală
pe o stâncă într-un colț de pădure zgribulit de rouă

umbra ta e o răscruce de nașteri...
sufletu-ți în zborul spre eternizare
a poposit în inima mea
și ne-am descompus într-un crepuscul
ce se pregătește de mumificare

în actul trei se pregătește evadarea spre nicăieri
incursiune într-un ieri ce trebuia să fie un mâine
am reinvetat istoria
și mi-am început viața cu bătrânețea
ca să pot muri tânăr
gângurind cuvinte înțelese doar de mine

am crescut mic iar floarea născută de ziua mea a primit nume
un fluture cu petale prăfuite de vreme...
îmbujorată a zâmbit: „am vis de copil”

pasul firav prinde contur în acest univers reversibil
în care plămădisem timp cu pasiune și inocență cu desfrâu:
”am învățat să ascult lacrimi de îngeri chinuiți de lumesc
și roua acelor de brazi
pietrele creuzetelor de pluș cântă adio
izvoarele nopților se zbat să-mi potolească setea de nimic”

bună dimineața copil cu o mie de gânduri
azi îngerii fredonează în tic-tac-uri de vânt
bună dimineața copil
roua pe fruntea-ți curată silabisește plecarea...

un poet anonim se învelește în rouă
eternizându-și iubita în versurile sale