ochii tăi întunecați
și mai adânci ca noaptea
marile patimi ale ființei
în ei le simt
clocotitoare lavă
abis fără sfârșit

linia orizontului
șarpe flămând
printre bucăți de rocă înveninată
căzut în infinit

pământul redus la un atom
libertatea mă îmbată
mă cheamă
adâncimile neantului nu-mi aparțin

vârtej de vise neomenești
mă mângâie m-așteaptă
nisipuri mișcătoare
mă fac să știu ce-i scufundarea
neputința
de a atinge un tărâm adevărat

glasul tău de bărbat
de lumi suprapuse
vântul părului tău
despică stânci
prăvălite ca niște perle
în adâncul ființei mele

primejdii nedefinite
auzul tău le simte
curcubeu căzut ca un trăznet
risipește marea
ucigând pești și sateliți

culori necunoscute plutesc în aer
non-existență