Sufletul ce plange sus pe la izvoare
Inca nu a realizat ca trupul-i moare.
O oglinda-a tineretii , ce reflecta visul dulce
Al zborului de paseri ce se duc ,ca sa se culce.
Trupul din oglinda , ce apare desgolit ,
Il face sa-si piarda timpul , care pare infinit.
Dara Narcis nu-si da seama c-a ratat tot viitorul ,
Si sta inca toata ziua ca sa isi admire-amorul.
Timpul trece , timpul vine ,
Narcis se-ntrece pe sine.
« Frumusetea-mi va ramane , mi-am facut un rost in viata »
Dar uitandu-se –n oglinda vede-o urma de matreata.
Narcis se sperie si incearca sa-si revina ,
Dar degeaba toata lumea , a incercat sa il previna.
Iara Narcis tot priveste frumusetea trecatoare ,
Cum e luata de valtoare.
Narcis , intr-o clipa luminata ,
Sta de vorba cu un inger ce se-arata.
« Inger , ingerasul meu , ce-am facut sa merit asta ?
Sa-mi dispara frumusete , sa ma loveasca napasta ? »
Ingerasul radios ii priveste ganditor
Si-i raspunde cu umor :
« Daca tu asa-i ales ,
No , arata-mi ce-ai cules.
Din dragotea ta ce ti-o porti
Nici nu mai ajungi la porti.
Dumnezeu nu te primeste daca nu ai respectat porunca
Trebuie sa-ti iubesti aproapele ca pe sine
Si cum isi iubeste-un munte stanca.
Vad ca intelegi cam totul , hai sa ne vedem cu bine ! »
Iar atunci isi dete seama , Narcis
De greseala cea fatala ce nu era de comis.
Dupa ani si ani de incercari,
Narcis inca are remuscari.
Acum a inteles , ca frumusetea exterioara ,
Nu este prea diferita de un pui frumos de cioara.