Cînd nu știi despre ce să scrii
intervine lumina becurilor din pomi,
lumina pomilor.
Și-atunci lumea răsucită pe fața tăcerii,
o tăcere sumbră, zgomotoasă,
îți șterge ochii pe frunte,
cum pescărușii
își dau jos diminutivele
un backspace în priză
cu poezii deasupra, începe să spele încet
litere, ecrane, mese, oameni
și tot ce-i stă în cale,
rămîne doar lumina pomilor din becuri
lumina asta tăcută, întotdeauna vie,
cum erorile fatale
vorbesc uneori cu noaptea
tîrziul injectat în vene, fără așteptare
către o rută ocolitoare, a zilei,
zăpada ecvestră, de cîine
țineam în mînă priza iluziei,
lumina pomilor din pomi,
prin vînt, zăpada