doar tu
știi cum este prietene,
când îți ieși din ce ai
mai scump și limpede
în tine,
cu miezul în bătaia vântului
sanguin,
și vene și culoare și sunete
și atrii
lumini și armonii
conduc a ta ființă nevăzută.
atunci îți șoptești cu sfială:
ce frumoasă e lumea
necuvintelor!
dar după buze
ca o cămașă de forță
cuvintele
te strâng te încorsetează
te rup...

uneori,
nu-i așa că ți-e dor
de trupul în care te-ai născut?