Vroiam să-ți scriu un poem...
un vers...
un blestem...
un cuvânt.
O imagine...
vroiam să-ți desenez dragostea...
ca să știi cum arată îngerii, atunci când dansează,
privindu-ți chipul...
vroiam să te iau în brațe... dar...
brațele mi-au căzut în palmele tale,
și nu mai aveam nici o putere...
vroiam să te privesc,
și atât...
dar ochii-mi erau prea plini de lacrimi,
și au renunțat să te mai privească...
vroiam să te ating,
dar degetele căutau zâmbetul tău,
pe care să-l atingă,
să-l strangă-n pumnul lor...
să-l alinte...
vroiam să-ți vorbesc,
dar gura mi se topise...
căci sărutu-mi fusese furat de un înger...
cu chip de piatră... aievea...
și totul s-a pierdut în tine...
în mine...
și apoi în noi...
am vrut să te sărut... dar a început să ningă...
și sărutând fulgii,
mi s-a făcut dor de tine...