Se duce înainte, se întoarce-napoi
Cu o plasă pe spate, murdară
Și mestecă pâine, găsită-n gunoi,
Spălată de ploaia de-afară!

Privește pierdut și se mișcă greoi
Și scuipă, pe ici și pe colo,
O umbră de om, ieșită din noi-
Blestemul lui zeul Apollo!

În plasa de nylon își ține, mascată,
Speranța în ziua de mâine
Și-o cârpă cu carne de porc, alterată!
Și poate bucata de pâine!

Avea cândva prieteni și-un vis glorios
Dar așa, cum se-ntâmplă prin viață!
Mai are doi câini care mușcă nervos
Un câine castrat, peste față!

Cu chipul bărbos, cu hainele rupte,
Un om plămădit într-o gheenă
Mă vede surprins și dorind să mă-nfrunte
Îmi cere țigări, fără jenă!

Îi dau o țigară, o aprinde tușind!
Îmi spune:,,mulțam!''și se pierde
Cu morții din deal, printre cruci rătăcind...
Cu fața de-un galben spre verde!

În ghetele sparte, mereu încercat
Își duce cu sine durerea
Ce-l roade adânc, ascunsă-n ficat,
Vopsindu-i doar ochii!...și pielea!

Pândit de doi câini care latră-n pustiu,
Se-nchide într-o criptă și-acolo
Îngroapă povestea pe care... nu știu!-
Blestemul lui zeul Apollo!

E Gheorghe românul!... cerșetor cunoscut!
Duhnind ca un hoit...a tărie!
Cu cruce la cap, mai scoate-un strănut!
Vai, oamenii tăi! Românie!