Amorțit și sugrumat subtil de intuneric
Mă pierd treptat și țip isteric;
Un sunet mut prin mine se propagă
...e sufletul meu înghețat ce mă reneagă.

Spre el-mi-ndrept privirea-nlăcrimată
Și-ncerc să îl privesc cum o făceam odată,
Dar noaptea rece mă trântește la pământ
Și văd doar groapa unui nou mormânt.

Golit de vise și lipsit de orice sens
Mă-nec in lacrimi, in vidul dens;
O umbră palidă mă-nbrățișează,
E doar pământul ce deasupra mea veghează.

O ultimă suflare răstignită mișelește
Pe-acorduri de vioară-ndurerată se topește,
Destin obscur se pierde-n neantul conștiinței.
Nimicul triumfează, apoteoză a neființei.