liniște, liniștea unor beculețe de Crăciun, liniștea unor ramuri de brad ce se lasă bătute de vânt
și de fulgii scurtcircuitați de atâta melancolie ce plutește în aerul ăsta infect din București...
gol, pustiu, o gaură neagră pe care plutesc câteva nave luminate de sărbătoare...

aștept din moment în moment să coboare să mă ia de mână, mi-a fost luată atunci când m-am născut
ce zi de sărbătoare era și atunci, soarele săgeta barometre otrăvite din zori
zori grăbiți decât de obicei
luna încă mai scuipa piept cu venin de șarpe boa
roua mirosea a deșeuri cu plete de rocker nespălat și care de-abia a făcut sex
curcubeul uitat pe cer ca un rateu spațial alerga dintr-un crepuscul în altul cibernetizând intrările și ieșirile păzite ale pământului

dar ei... au spart codul și au intrat mișelește în sfera noastră, au spart geamul și eu nici măcar nu am simțit nu am auzit că în partea cealaltă a pământului
cineva îmi sparge vaza primită cadou de la strămoși...
dormeam ca un prunc... ca o dinastie dinozanoriană care se pregătea de ultima eră glaciară
fără urmași super eroi sau fără măcar să fi descoperit tehnica teleportării

când m-am trezit spre seară
eram singur într-un uninvers spart și decapitat în toate vârfurile de munți
mi-am căutat suzeta atunci disperat
ei mi-au furat suzeta și pentru asta îi urăsc de-atunci
de ce? pentru că atunci m-am apucat să îmi rod unghiile și asta fac de-atunci
am creat neamuri, munți ape și tot ce trebuia creat
dar unghiile mele nu am reușit să le mai clădesc la loc
vorba aia... dumnezeu a creat omul din lut, pe eva din coastă
dar unghia din ce a creat-o?
așa că dorm în continuare așteptând hienele spațiale
să îmi aducă înapoi suzeta fără de care nu mai pot iubi
decât pielițele degetelor câteodată infecte de jegul acestui oraș depravat
sau pe ea
îngerul care doar ce mi-a bătut la ușă
alerg, prieteni, să îi deschid și să nu o mai las să plece