Am cunoscut cândva un om
care nu avea în palmă
o Linie a Vieții
ci o arteră.
Și omul meu alunecase într-o vreme
pe-o bucată imensă de slănină,
cu cuțitul în mână,
crestându-se puțin dar suficient,
astfel încât să moară destul de mult.

Într-o zi m-a chemat autopsierul
să văd o artera crestată,
auzind că-l cunosc.
N-am reușit să privesc
căci mă durea tare inima
de la plânsul de astă toamnă.
O auzisem pe mama omului meu
la înmormântare strigând:
-Habar n-aveți, voi mame, ce-am pierdut eu!
Vasile, mi-ai ars sufletul, Vasile!

De atunci, încerc mereu să mănânc numai legume și fructe.
Nu țin porc și postesc mult...
Port pantofi cu talpă de microporos...
Îmi curăț trotuarul în fiecare dimineață de gheață,
cu sare...
Nu traversez în fugă și de fiecare dată,
salutând-o pe mama omului meu,
o mai întreb:
V-ați mai revenit?
Și ea-mi răspunde:
-Cum să-mi revin?
N-o să-mi revin nicicând!

...pentru că și ea ,
la fel ca și mine,
are Linia Vieții în palmă!