Tăceam petrecând
Liniștea pe suind-coborând, pe stând
Lângă foc m-aș fi așezat, dar focul
Pierise, ascuns de nu-știu-cine nu-știu-când
Priveam molcom Nespusul cum urca
Până ce nespus mi-a fost dat să respir
Ce nespus!
Apă să beau din căușul palmelor lui
Mi-era sete
Drept hrană cuvintele lui mi-aș fi agonisit
Privirea lui drept îmbrăcăminte
Să fi respirat amândoi suflarea apropierii noastre
Să fi umblat hai-hui la cules de frunze
Moarte artistic, cochet, înălțător
Sărutate pe rând, oblojind fiecare
Rana celuilalt, rana lui...
Tu n-o să-ți mai aduci aminte de mine
Alt viscol va șuiera la intrarea în suflet
Așteptându-și rândul la pustiire
Alte nașteri
Îți vor cunoaște diminețile, înnoirile,
Uneori absurdul

Tăceam petrecându-mi liniștea dureroasă
În sferă stăteam și nu știam de ce stam
De ce sferă, de ce foc, de ce eu
De ce albastru
Era cerul când am ieșit
Un strigăt-o durere-un pas
O adiere de vânt răcorind
Gândul ars de perfecțiune
Sufletul zăcut de tăcere
Dorința atârnând neîmplinită
De mâna întinsă la marginea
Drumului pustiu
Soarele cald bătând pieziș
Același nisip timpuriu,
Întrebări fără număr, fără chitanță, fără rost
Morminte vechi, morminte noi,
Litere șterse în mintea înțelepților
Și-mai presus de toate-răspântia
Hidoasă ca o gură, două guri,ca și cum sute
Sute de guri de peșteră mă încercuiesc
Pe mine cea gata de drum