poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-18 | |
Vise
I. Un vis de-al meu Într-o zi te-am visat trecând, mergând încet sau stând, Te-am văzut cum mă iubeai și te iubeam dar a trecut. Aș vrea să te cunosc, iubirea mea, șă te ating și să te vreau, Dar viața nici că m-ar lăsa, chiar dacă tu ai vrea. Ne-am plimba încet pe străzi pusti, și am visa. Te-aș săruta pe gâtul alb, și tu frumoas-o m-ai lăsa. Noi ne-am opri la o cafea, și ne-am privii în ochi sorbind, Și m-ai dori și m-ai privi și ne-am iubi atâta timp. Iar iarna de va fi venit, în ninsoare noi om sta, Și ne-o ningea și ne-o plăcea și zăpadă ne-om făcea. Fulgii-ncet se vor topi, căldura dragă ei ți-or vrea Și eu la fel și tu pe-amea și ne-am iubi, nu ne-ar păsa. Dar tu ești doar un vis de-al meu, ce-ncet se stinge adormind, Eu te doresc dar ești nimic, sa poate ești dar n-ai venit. Eu singur stau, încet eu plâng, singurătatea o aștern, Pe-o foaie de hârtie ce arde-ncet și plumbuit eu mă deștept. II. Veșnic doar un vis Stau singur și privesc orbit Cum m-ai lăsat și te-am dorit, Singurătatea m-a orbit, Iar acum stau îmbătrânit. O altă reverie ești Și te-am creat să mă dorești, Dar chiar și tu te-ai izbăvit Și-ncet m-ai părăsit. De ce moartea vrea să ia Tot ceea ce doresc ? De ce realitatea e Iar visul e neîmplinit ? Stau singur și privesc dorind, Cum te vroiam dar n-ai venit, Singurătatea m-a cuprins Iar tu ești veșnic doar în vis. III. Să mă car În noapte este moarte și-ncerc să te ating, Dar tu ești întuneric și nu pot să te prind, Sărut încet în aer, sperând să te cuprind, Doar vântul îmi răspunde și-mi spune că mă mint. Dar mai sărut odată crezând că eșt aici, Întind încet și mâna dorind să te ating, Încet te-aș strânge-n brațe, aici tu de ai fi, Dar nu e decât luna, și câinii ce sunt vi. Aștept crăiasă sfântă, aștept și nu-n zadar, Să te atingi de mine, să mă săruți măcar, Dar vântul mă lovește și-mi spune să mă car ! Eu plâng încet în palme cu sufletul amar. Doar vântul mi-e prieten și-mi spune adevăr, Tu nu mai ești aicia, și nici n-ai fost măcar, Eu mă gândesc la tine, tu nici nu ști că sunt, Că eu ți-aș fi aproape, că te-aș iubi râzând. IV. O altă reverie Un parfum dulce amar, prin frigul iernii se simțea, Ea îmi zâmbea încetișor și dulce îmi șoptea. Îmi săruta suspinul greu, și-ncet mă mângăia, Îmi atingea buzle moi și pacea mi-o dădea. Îi descheiam bluzonul alb, și sânii vii erau, O sărutam pe corpul tot și voluptatea aduceam. Ea-mi atingea ființa grea cu sufletul ei gol, Ne sărutam și ne iubeam, atingeri ne șopteam. Ea se-așeza pe mâna mea și o țigară aprindea, Eu o priveam îndrăgostit, pe chip o sărutam. Și peste noi un somn adânc, neînțeles, cădea, Chiar și în vise ne-ntâlneam și ne îndrăgosteam. Dar m-am trezi și nu era, eram doar eu visând, Și am privit îngândurat spre noaptea ce trecea. O altă reverie doar, fusese chiar și ea, Eu o iubeam și o simțeam și totuși nu era. V. Ah ! Ah ! cât de mult aș vrea, În noapte să te pot avea. Să te strâng la piept, Să te sărut încet. Ah ! cât aș mai vrea. Ah ! măcar de aș putea, Odată să te pot avea. Să mă iubești, Să te iubesc. Ah ! măcar de aș putea. Ah ! tu de ai fi aici, Demonii să mi-i întreci. Să îi dobori, Să îi omori. Ah ! măcar de-ai încerca. Ah ! și moarte-aș îndura Dacă aș ști că dincolo de ea, Ești numai tu, Și demoni n-aș avea. Ah ! măcar de-ai vrea. VI. Să pot cânta Stau în banca mea și zic nimic, Sunt mort și parcă nici n-am spirit, Mă uit în gol spre infinit, Și nu găsesc nimic de amăgit. Din reverie am ieșit demult Iar melancolia, râzând a dispărut, Dar eu doresc să scriu, ce mult aș vrea, Să pot cânta ce tot nu am putut. Să îndrăgesc mai mult eu aș fi vrut, Să o iubesc mai mult aș fi putut, Dar mândru cum am fost n-am îndrăznit, Iar acum stau și mă gândesc la infinit. Nemurirea nu am putut avea, Singurătatea doar o pot visa, Spre iubire nici nu pot gândi, Dar pacea... ea veșnic se va-mplini ! VII. Epitaf la vise... Aș fi vrut să fiu mai mult, Dar nu am fost decât ce sunt, Viața m-a lăsat așa Și nu mai pot decât visa. Iar visele mă bântuiesc, Să dorm nici că mai pot. Dar spre fantasme să mă-ndrept, Nu vreau și nici nu pot ! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate