Din nou,nepăsătorul soare negru
lovește lumina umană, prinsă
Între nimb și rug, rod și biruință.
Floarea de cireș orbită, își adulmecă
Vechiul vis,
peștele se dezice de simbolul său
Afrodita a ieșit din mare lovită de valuri de sânge
Mările toate au fost date uitării...
Hiperboreea a prins înnoptare sub o gravă constelație.
Pașii fără de urme prind contur, templul de
spini și-a deschis porțile...

Sărbătoarea unei morți, a început,
neanunțată, fără neînsuflețit însă...
Și toți rămân consternați in fața
cimitirului, unde în loc de cruci,
cinismul se îngroapă pe sine.