sunt puțin cam strâmtorat mi-a spus
timpul trecând prin clepsidra
în partea cealaltă
mi-am regăsit copilăria
se juca de-a hoții și vardiștii
când a fost să mă pun
am facut pojar
în jurul buricului
mă ardeau macii
mama îmi scotea mâinile legate
în ploaie să mă stingă picăturile grele
încărcate de seva pământului
ce se înaltau spre cer
mai apoi am trecut pe lânga ziua mea
eram băiat mare
deja știam
cum se naște vântul
din ultima răsuflare a frunzelor
când îmbătate de soare dau ușor în ci roza și cad
galbenul fiind mult mai greu decât aerul
știam că noaptea
nu-i decât o zi cu toate culorile în afara
și cum greul pământului
era “nu” mic și rotund șoptit de mama
ceva mai târziu ...
s-a întors clepsidra
și nu știu

nimic