Pe cale Nenorocul, un calaret mascat,
In inima-mi batrana, trecand, m-a sagetat.

Din ea un val de sange zbucni pe holda-n floare
Si-apoi din flori in aer s-a ridicat in soare.

Atuncea cavalerul degraba a descins
Si, dandu-se aproape, cu mana m-a atins

Si degetu-i puternic de fier l-a-nfipt in rana,
Rostindu-si juramantul cu glas plin de dojana.

Atunci ca prin mnune a prins vioi sa bata
O inima in mine, mai mandra si curata,

Batea intinerita o inima fecioara,
Mai buna si mai sfanta decat odinioara.

Nauc stam, prins de-un tremur, si nu-mi venea a crede
Ca omul care-n slava pe Dumnezeu il vede.

Dar calaretul darnic din nou a-ncalecat
Si dand din cap spre mine din goana a strigat,

De parca-i aud al glasului ecou:
-Macar de-acum ia sama sa nu te prinzi din nou!




Editura Pandora-M,2002
Traducere de St. O. Iosif si C.D. Zeletin