poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-18 | |
Un orizontal punct de vedere
Ea are forme precise, nimic n-ar lăsa a se pierde, răsfrânte puțin peste brâul lor de energie. forme cutezătoare și corespondente văzului meu lăuntric. dar ele, dincolo de vederea din lume, mai prelungesc un văz… poruncitor și greu. ea stă în lumină, căutând să intre în ritmurile mării și ale luminii. și-mi pare rău de ea pentru că nu știe că eu sunt mai bogat decât această natură, dar, deși stau lângă ea, aceasta nici nu se vede, nici nu se simte în alt fel efectul… a văzut c-o privesc, nu oricum, ci continuându-i despicarea până în spatele timpului, tăindu-i, cu un fel de sabie, bucăți mici din stări care ar fi putut să-mi fie potrivnice. acum, încearcă să își adăpostească de ochii mei contururile, în haine. dar procedeul social, din pricina modernității, este un fel atât de fragil de adăpostire, încât se resoarbe în sine doar atins de o singură vedere. păsări de lumină se adăpostesc sub streșini de cer… pe ea nici măcar cu ochii nu o mai privesc, o văd cu toată carnea și o respir cu viața care mi se întâmplă într-un spațiu comun, care nu ne este de ajuns. și ea se lipește încet de întâlnirea noastră... unde să se ducă atunci când eu le am pe toate la mine? și moarte, și viață... am venit aproape și i-am spus cinstit, asumat, că are sâni de o spectaculuoasă frumusețe, cărora nu le mai trebuie descrieri și interpretări, și că ar fi păcat ca ei să se piardă parțial neînțeleși, fără ca memoria mea, cea înspăimântătoare, să îi sprijine în skanderberg-ul cu uitarea tactică a timpului. în loc să înțeleagă aceste taine mici, s-a adăpostit într-un râs confortabil. am lăsat-o să râdă, să-și poată domoli ezitarea… apoi, am tras-o, încet, din propriile gânduri, ca pe un câine jucăuș și mare, care ține strâns în gură un os, smucind și proptindu-se cu picioarele în tot felul de praguri… odată jocul învățat, eu am vrut să plecăm să vânăm căprioare și zmei, pentru că în mine memoria și dobândirile țărânii erau prea puternice și porunceau, înălțător, să treacă prin timp, să fie și ele prezente la finalitatea omului... cel care este vânzător al iluziilor era lângă noi, Cel care ne-a scos din țărână, alegând dintre noi un Adam, căruia să-i dea posibilitatea să fie om făcut după un Chip și după o Asemănare, se întrista departe, dar se întrista și în noi. pe toate cele ale naturii le-a lăsat să poată fi supuse celor ale sufletului, creat și dăruit harului în timpul de puf al Genezei. Dumnezeu a hotărât atunci că omul putea deja să primească sufletul etern, că istoria putea să înceapă… iar sufletul etern va putea singur să ducă, să plimbe cu sine, o lume eternă, în care El locuiește o dată cu omul, cel care Îi seamănă. sunt convins că știți ce a urmat în serile cu marea, cea care ne spune atât de multe bancuri luminate, lovind apos și sărat toate lucrurile pe care le știm, învățându-ne mereu niște ritmuri constante, sunt convins că știți ce urmează unor astfel de întâmplări pitice, dar nu știți de ce se întâmplă așa și nici la ce folosește...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate