Vârsta mea se aseamănă
c-un nor de praf asfințit peste cer.
La început se mulțumea cu puțin:
câteva lumânări pe laturi de tort,
o felie de cozonac,
un creion gumat, o poveste.
Apoi a devenit neîncăpătoare.
Se alimenta cu anotimpuri,
vacanțe,
zile de salariu, poeme,
cenacluri.
Acum refuză să se mai hrănească.
Spune că e sătulă,
că dacă ar mai înghiți ceva
ar plesni și că
i-au plăcut mai mult
lumânările de pe tort,
feliile de cozonac,
creioanele gumate, poveștile…
Vârsta mea?
Vârsta mea
nu este aceeași de la o zi la alta.