In lupta dintre furnicile mari si mici
Au invins totusi termitele.
E primul gand pe care mi-l dai, New-York, malai mare,
Aud cum zgarii cu pile si raspele, talpile celor catarati
cu capu-n nori.
Prin crapaturile cerului curge rumegus de miere cu fiere.
Stau o clipa cu fata-n sus sa contemplu bolta-nstelata
Si-mi simt buzele arse de acizii de la poluarea iadului.

Ultimul tau etaj prinde aripi de avion
Cu usurinta cu care copiii prind fluturi,
Cu bucuria cu care nebunii prind muste.
Vin de sus, spre mine, val-vartej,
Tiparit in nori, ca apocalipsul,
De la care ai pastrat zatul.

Unde-or fi disparut casele si pe care treapta ?
N-au ramas de locuit decat dintii furcii
Cu care dracul mesteca in cazanul fierband pe acest
incins Manhatan.

In geometria ta gandurile nu mi se-aliniaza deloc paralele.
Si daca n-ar rasari din cand in cand luna sa le absoarba
In cosul ei de baschet pentru maree,
Le-as imparti lumii pestrite, sa le descurce.
Strada 42 e funia de care nu trebuie sa vorbesti in casa
spanzuratului.
Funia pe care s-au intins cele mai felurite rufe,
Spalate-n familia celor cinci continente,
Stoarse-n ocean si afisate la picioarele tale, New-York,
Ca niste lozinci contradictorii, puse la uscat.

La colt cu Five Avenue, dau sa cobor spre metro
Dar doi indivizi, deosebiti ca statura, imbracaminte si cicatrici
Ma trag staruitor de maneca:
Unul sa cumpar marijuana,
Altul sa-mi vacsuesc, pentru numele lui Dumnezeu, pantofii !
Doua vicii deopotriva de perfide, domnilor, cum le-am
si spus textual,
La care unul a scos un pistol si din buimaceala
Mi-am vacsuit pantofii cu marijuana.
Iata ce probleme ridici tu pe Forty Second Street, colt
Cu Five Avenue, oras compromis in ochii mei!
Sa nu te miri ca multi te viseaza cu calcaiele,
Au doar pantofi drogati, si cugetul limpede care nu raspunde
miscarilor bete in mod inegal,
Visatoare, ale pantofilor, unul mai beat decat altul.
Mi-e mila de pisici c-au ramas mai jos, cu mult mai jos
Fata de nivelul acoperisurilor.
Vor fi contaminate iremediabil la prozaism pana si aceste
culmi ale romantismului ?

Cei mai buni prieteni ai mei aici sunt doi pictori care se
sfideaza,
Unul pune pe panza de 15 yarzi vartejuri de culoare,
Celalalt, prins de morbul tristetii, produce schelete hidoase,
imbratisate sagalnic,
Distanta dintre unul si altul e ca de la cer la pamant;
Optimismul sta in Greenvillage,
Pesimistul in centru
Si eu fac naveta de la o stare la alta,
Asumandu-mi riscul piscurilor de entuziasm si hopurilor
de tristete.
Asa am reusit sa-ti cunosc cat de cat, prin contrast de culori,
Panza ta de otel si zgura,
Panza ta de ferastrau la buza cerului demitizat,
New-York, oras mare.

Cand luna intra in nor, ies stelele mascate sa impuste dolarul.
Atunci se trezesc pompierii, sirenele, salvarile calcate pe coada
Si pictorul macabru mai toarna un schelet,
Are perfecta dreptate, ii spun eu celuilalt, care scrajneste

Prietenul nostru cel trist
Se inspira din realitate cu pofta, ca o hiena.
Acesta scrajneste din dinti, cu tot optimismul, si imi picteaza
iar inspirat
Un camp cu flori abstracte dar ca si vii, care-mi iau ochii
si-mi desfateaza sufletul.

Cateodata ma simt bine, pentru ca imi place sa merg pe jos
pe cer.
Tare mi-e teama ca n-am inteles nimic din tine New-York.
Tare mi-e teama ca n-ai inteles nimic din mine,
Tare mi-e teama ca suntem chit.