Sării pe cal - o vijelie!
Și vâjâind gonii prin ulmi;
Plutea amurgul pe câmpie,
Iar noaptea se-anina de culmi.
Pe-un vârf înalt măreț stejarul,
Gigant printre coloși stătea,
Iar întunericul, pândarul
Cu mii de ochi cumpliți veghea.

Agale, luna printre nouri
Trecea spectrală peste zări,
Iar vântul îngâna ecouri
Ce-mi dau temute-nfiorări.
Cu toată spaima nopții, -n mine
Fierbea avântul neînvins;
Ce flăcări mi-alergau prin vine!
În inimă-mi ce foc nestins!

Și te-am văzut... Priviri senine,
Un sân care gingaș sălta...
Tot sufletu-mi zbură spre tine
Și-ntreaga-mi viață fuse-a ta!
Un răsărit de primăvară
Þi-a-mbujorat obrajii-n foc,
Când către mine se-nălțară,
Nevrednicul de-atât noroc!

Dar vai! mult prea curând plecarea
Mi-o porunciră sorții răi;
Ce dulce-ți fuse sărutarea!
Și ce durere-n ochii tăi!
Simțeam, cum umeda-ți clipire
Cum lăcrimând mă urmărești...
Să fii iubit, ce fericire!
Dar ce divin e să iubești!...