In bezna pe care-o traiesti
dupa ce Soarele-a apus
Undeva, in departare zaresti
o steluta, care insa-i prea sus.

Prea sus s-o ajungi, si-o privesti
si te-ntrebi daca poti s-o atingi
Si cu ea sa te incalzesti
si cu ea bezna s-o stingi...

Ti se pare usor, si te-ndrepti catre ea
- distanta nu-i mare, vei ajunge curand -
Dar parca atinsa sa se lase nu vrea
- oare de ce o fi existand?

Alergi dupa ea, te fortezi, te intinzi,
iti intinzi si nervii si mana;
Dupa stradanii indelungi, reusesti sa o prinzi
fiind sigur ca ea iti va aduce lumina.

Acum e la tine, ai obtinut ce-ai dorit
dar Vai! nu e ce ai crezut:
Tanjind dupa Soarele tau, ai gresit
crezand ca ea va-nlocui ce-ai pierdut.

Iti curge-o lacrima usor
si desfaci pumnul, ca sa plece.
Steluta, stinsa, pleaca-n zbor
... Si amintirea ei va trece.

Ai inteles, desi tarziu,
un adevar care te doare:
Sufletului tau pustiu
ii trebuia acelasi Soare.

Nu o stea-l va alina
- tu n-ai stii ce sa faci cu ea
Dorul tau, durerea ta,
nu le va-ntelege ea.

Schimba-te, fa-te mai bun
si daca te vei stradui
Maine-n zori ai sa vezi cum
Soarele tau va rasari.

Viata-ti va fi plina de Soare
si tu vei fi iar fericit
Dar ai sa uiti ca-n departare
Exista-o stea care pe al tau Soare
nu l-a inlocuit...!