timpul meu câteodată se întoarce cu spatele și îmi strigă : fugi
eu fug cât ma țin picioarele
apoi mai fug încă o dată cât ma țin ochii
mă opresc și privesc înapoi
și fug atât cât poate să tină o privire
nu am nevoie de busolă de stele de muschi sau licheni
eu știu drumul ăsta
trebuie doar să îmi apropii palmele și să privesc
stânga - se întâlnesc
dreapta - nici măcar pe departe
și uite că adevărat vă zic
că nu aș băga niciodată in foc
mâna mea stângă
că obișnuiesc să îmi plătesc facturile cu mâna dreaptă
că știu să plâng numai cu un singur deget
al mâinii mele drepte
că îmi deschid ușa încet încet ca și cum m-ar aștepta
de partea cealată
nu doar o canapea închiriată
două lămpi și un frigider
ci ca și cum ar fi un loc pe care îl știm numai noi
malul unui râu într-o pădure departe
un cer în care zboară o singură pasăre portocalie
sau marginea aceea ascuțită a lumii
despre care ți-am povestit că e singurul loc în care se cade
marginea lumii de care mă agăt seara și zbor în bungee
strigând cuvinte uitate găsite împrastiate fericite
toate
toate toate
ridicându-și brațele și stringând și ele : bungee

într-o seară ca asta am să te întreb dacă ai cumva un minut
ca și cum te-aș întreba dacă ai un foc
iar dacă o să ai măcar un minut
bătrânul meu timp se va întoarce iarași cu spatele
pamântul de deasupra va striga și el : bungee
toate cuvintele inventate sau spuse odată ca niciodată
se vor aduna sub bagheta magică într-o supernovă
sau într-o pitică roșie
am să știu în sfârșit unde vreau să mă opresc

pământul acela nu a fost niciodată deasupra mea
poezia asta e o poezie fără nici un înger
în poeziile mele doar noi
avem aripi