Ploaia e norul pe toboganele
care nu au nici o geometrie,
așa că s-au inventat burlanele
să ne apere casele de bălărie.

Ploaia mângâie străzi și ziduri,
mută poteci din munți în mare,
seamănă mugurii pe ramuri
și pune umbrele la vânzare,
ne cere semne de prietenie,
ne ajută să spunem povești,
amintirile le pune în agonie
în bălțile pe care le ferești.

Pe ochii pictați ca-n oglindă
sub stropi se unesc lacrimile,
în ploaia care ne colindă
visul unui sărut și patimile.

Norii puși pe drum copilăresc
ascund dorurile-n plicuri,
iar dacă-i iubim, ei ne iubesc
și ne trimit zâmbete-n picuri.