În primăvară, pe flori mi-ai fost adusă
cu o petală alături să îmi fii,
să făurim o frumusețe-apusă
în doi pășind, spre noii zori de zi.
Cu vara-n brațe m-ai învăluit
și am gustat doar coapte pasiuni.
Arareori am fost umbrit
în ruga mea printre tăciuni.
Cu toamna rece ai fugit
și ai rămas departe,
un ultim zâmbet mi-ai răpit
din visele deșarte.
Dar o să trec hotarul amintirii,
dincolo de iarnă, cu surâs,
îmbrățișa-voi spinii, trandafirii,
în urma timpului supus.
Aș răscoli cuvântul să te strig
însă ecoul este ca un zid
de straja-n suflet și mi-e frig.
Norii zâmbesc morbid.

Voi porni cu dragostea de mână
către țărmul nou descoperit.
Din ce a fost, nimic n-o să rămână
Cu un trecut ce știu că a murit.