uneori mă numesc Superman și lumea însăși îmi spune la ureche că va fi numai a mea
atunci îmi aleg la întâmplare o culoare și o vopsesc alternativ în negru
ziua următoare este obligatoriu verde și promite că o să mă trezească la sfârșit de septembrie
dar până atunci îmi permit să te visez în toate culorile pierdutului tău evantai
lunea de exemplu ești mult mai oranj decât te-ar putea ascunde o singură azalee
miercuri îmi spun că e mai mult aproape decât mai puțin departe și sângerez indigo
iar vinerea te iau în brațe te sărut acolo unde ți se adună liniile palmei și iți spun verde
(albastrul mi l-au furat niște cuvinte venite odată cu ultimul vis al alergătorului)
și iarăși îmi scapă printre degete numele tău și iarași te ascund vinovat în palmă
și iarăși și iarăși și iarăși
îmi ești numai tu duminică
îmi încep seara la fel ca toate diminețile pământului meu de zahăr cubic
mă rog la fel de invariabil unui dumnezeu care mă știe doar după număr
îi spun Tatăl Nostru doar ca să îi atrag un pic atenția apoi îi povestesc iar și iar
despre tine
uneori pâna și dumnezeului ăsta i se face dor de tine
mă trezește din somn absolut întâmplător cu alarme de pompieri, cutremure și planuri de noi cimitire
mă pune pe spate îmi închide ochii și îmi spune
acum de la început
spune
iar eu îmi iau inima în dinți și ghiozdanul în spate și incep:
era o zi din toamna unui an care din vina ta nu se va mai repeta niciodată
(aceeași glumă dar el îmi zimbește de fiecare dată)
se făcea că pe undeva erau orele tăcute ale dimineții și chiar dacă tăcute trebuiau să fie
acolo pe undeva eu îmi tăceam mie în timp ce toți vorbeau ca și când...
și totuși acolo era una din orele acelea în care încep și se termină toate poveștile lumii
acolo rătăcită printe alte ore mândre, cu flori, cu insigne, cu nume era si ora aceea
în care prințesele de gri se prefăceau în tot ce se poate preface o printesă gri

Doamne
se făcea că îi spun că o iubesc
Doamne
se făcea că e noapte pe un singur obraz al tău