Prima poveste
(despre minciună; Matei:Cap.30)

Duminicî am fost la liturghii,
Așa cum i-obișiei la noi în sat,
Șî lumi brie (!) cried sî hi fost vreo mii,
Cî slujba pi la doiș’pi s-o gătat ;

Or fost vreo șinși pomieni, dacî nu șasi,
Colași, colivi, tot s-o împărțit,
Iar babili ierau toati făloasi…
Da’ și am vrut sî zîc, ca sî nu uit :

Popa ni-o zîs ca să cetim, da’ ghini,
Capitolu’ tri-zăși, scris di Matiei,
C-o sî vorghim, duminica ci vini,
Despri minciunî șî ispita iei ;

Acasî-n săptămânî-am șî uitat,
Pliecam di diminiațî la prășît,
Iar sara, tot cu trieburi, deh(!) prin sat,
Cî n-am avut , vă zîc, timp di cetit ;

Duminicî-acuma, sî vidieți,
(Despri Matiei ș-apoi despri minciunî)
Al nostru popî, cî n-o sî credeți,
S-o apucat la priedicî sî spunî :

Cei ce-au cetit, sî vinî toți în fațî,
Cî vreau ca sî vorghim di “mincinuoși”,
Cei care nu, vă dau vouă povațî,
Ducețî-vă-ți acasî sănătoși !

Mi-am luat muierea șî ajuns acasî,
Di-așa rușîni mari ci mi-o fost,
Cu biblia am stat pîn' dupî masî,
Cî pi Matiei îl știu chiar pi di rost !...

Șî dievenind așa rieligiuos,
L-am prins pi popî astăzi șî i-am zîs :
Părinte, iești un mari mincinuos
Capitolu' tri-zăși...niși n-o fo' scris !

Valeriu Cercel

A doua poveste
(despre prostie; Ioan:Cap.30)

Fusei și io, duminica trecută
La liturghie, că n-am fost în veci
Și lume bă (!) atât fuse de multă,
Cu mine, Leana, Sucă…vreo cin’zeci ;

Și-aproape de sfârșit s-a dat pomană,
Dîn neamu’ lu’ Florica, un bunic,
Covrigi uscați și zaibăr vechi dîn toamnă,
Da’ al’ceva vrusei ca să vă zîc :

Ne zîse popa,-acasă să citim,
Ce-a scris Ion, capitolu’ tri’zăci,
Că vrea despre prostie să vorbim
Duminica ce vine, că nu-i meci ;

Mă scărpinai în cap lovit de streche,
Cum dracu’ de a scris văru’ Ion,
Când toți îl știm că-i prost fără pereche,
N-are habar s-ascută un creion (?!)

Am dat de el atunci, că-s norocos,
La crâșmă, unde zilnic ne-ntâlnim
Și l-am cinstit cu gându’ să-l dăscos,
Că popa știe tot iar noi nu știm (!)

Și-l întrebai , mai rău ca și pe hoți,
Că-mi spuse tot, (eu mai dădui un rand !)
Chiar se jură, să-i sară ochii toți !
De scris n-a scris, să nu am nici un gând ;

La slujbă iar fusei, de curios
Și de Ion, când popa a-ntrebat,
Au răspuns toți, cu glas așa voios,
Zicând că au citit, ce li s-a dat !

Părinteee-iartă-i (!) că nu știu ce fac !
Strigai din spate, că știam precis,
Ǎștia au mintea pusă pe arac,
Capitolu’ tri-zăci , Ion n-a scris !....

De-atuncea, de la popă am respect
Că-mi strânge mâna când la crâșmă vine,
Da’ eu consider că este corect…
Îl stiu pă Ion…mai bine ca pă mine!

Gata!

Valeriu Cercel