Tu…mă frămânți precum un aluat dospit,
Și îmi acoperi fruntea cu dulceață,
Mă arunci apoi în vatra–ncețoșată
Să ard cum n-am mai ars vreodată.

Tu… mă acoperi cu o pudră vanilată,
Flori de omăt uitate într-o glastră.
Mâine o să tai bucăți din mine
Să plâng cum n-am mai plâns vreodată.

Doar firimituri o să-ti rămână în palmă
Și un gust amar, de neagră îngropăciune.
Otrava morții o să-ți stingă în taină
Pofta de a fi ceea ce nu poți spune .