|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ Foc de paie
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-02-17 | | Mă deschisesem larg, ca o carte de colorat, la pagina cu Cenușăreasa, care separa bobul de neghină, fără mănuși. Îți adusesem roșu pentru carne și verde pentru suflet. Dragul de tine îmi depășea conturul. Și-ți șopteam: nu vreau la bibliotecă, nici la mall, nici la teatru, doar în brațe. Ai închis cartea de colorat, mijind privirea, că-ți intra verdele în ochi. Mi-ai povestit, în schimb, despre internatul în care trăiești, unde o singură iubire se împarte la trei, unde holurile sunt lungi, iar pe o parte și pe alta sunt multe camere, unele încuiate, ca să nu iasă nimeni, iar manualul de matematică are zei și faraoni în loc de cifre pe copertă. Mă întrebi: cât fac unu plus unu? Râzi când auzi „doi”, îmi spui că am noroc că sunt frumoasă. Dar mă lași corigentă și nu mai cred nici în Zâna bună, nici în diploma cu numele meu atârnată strâmb pe perete.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate