Parisul este şi rămâne, una din locaţiile oamenilor părăsiţi, celor care şi-au găsit locul de-a lungul istoriei asta migălitoare, în care omul a tot romanţat fără voia lui, în calicia economică în care s-a găsit. Ne-am întors pe la sfârşitul iernii, în Anglia încă făceam plimbări pe malul oceanului, dar la Paris, trebuia să ne îmbrăcăm gros. Toată lumea fugea înfrigurată, dar Sena încă curgea la locul ei, deşi prindeai foarte greu câteva ore la malul ei de care să te bucuri cu adevărat, de zgârcitul soare, nimic nu se compara cu locul acela. Maria încă nu-şi făcu apariţia, iar Jan îl luă pe Broască la o altă reşedinţă de-a lui. Gianina, cu toate că era cu fata ei, pe care o aduse Calistrat, fierbea de acum.
- Alistar, o presimţise ciudată mă omoară.
- Åži pe mine!
- Unde sunt Broască şi Jan?
- Lasă-i! Asta te… te…
- De ce nu stau cu noi?
- Pentru câte ne-au făcut este destul.
- De acord, dar atunci…
- Găseşte-ţi omul ăla de care-mi spuneai Gianina, lasă-mă!
- Ho! Bine!
Am plecat către reşedinţa lui Jan, înfrigurat.
- Jane, ce-ai făcut frate?
- Copile! A sosit momentul să…
- Jane! Unde-mi este fata?
- Acasă la tine Alistar!
- Ai înnebunit! Ai luat-o pe arătură, cu Broască al tău! Daţi-mi fata, că vă căpiez!
- Copile!
- Nici un copile! Unde este Maria?
- Habar n-am!
- De ce nu vorbeÅŸte Margareta, cu mine?
- Treaba ei!
- Jane, dacă mi-ai făcut ceva la fată, ai…
- Copile, doar şti cât ţin la tine.
- Nu, e prea simplu! Maria e prea… nici la jumătatea lui Gianina, măi băieţi, nu faceţi bani cu aşa ceva!
- Treaba noastră!
- Broască! Ieşi!
- Ce-ai Jane!
- Jane, uită-te la mine, dacă aţi implicat fata în vreo măgărie de-a voastră…
- Nu fiule.
- Du-te la Gianina, acolo este locul tău, na!
- Taci Broască! Zise Jan.
- Broască, sper că… ţii legătura cu Alvin, nu! Ca doi iubiţi, nu!
- Alistar!
- Ia să-ţi sun iubitul, nenorocitule!
- Alistar!
- Nimic! Jane, stai că-l dau pe difuzor!
- Da, domnule Alistar!
- Bună ziua! Alvin, vroiam să-mi spui ce diagnostic mi-a pus psihiatrul, înainte de a pleca din Anglia, alături de mine sunt prietenii mei, cunoşti?
- Unu la mână, nu sunt prieteni, doar exploatatorii noştri, iar dacă vrei să-ţi dau detalii medicale, doar personal omule.
- Am înţeles. Şti ceva de Maria, prietena mea din Paris?
- A, probabil… dacă nu mă înşel, după ce-mi spunea mama, vor să ţi-o dea la schimb cu Gianina, nu sunt sigur, mama i-a făcut ceva ochi dulci lui Broască, deoarece vroia să mă scape de el, dar nu a reuşit, cred că ne-a călărit pe amândoi, acum nu ştiu care este mai mulţumit.
- Scârbos!
- Poftim, ce aţi spus, domnule Alistar?
- Aţi spus că doar credeţi, asta vroiam…
- Da, însă mama, tind să cred că este la fel de fomistă ca Broască, dumneata în boala dumitale nici nu…
- Nesătula!
- Poftim!
- Nimic, doar că eu m-am înţeles foarte bine cu ea.
- Nici ea nu neagă, doar că a luptat pentru mine, sărăcuţa!
- Acum înţeleg.
- Mă bucur, domnule Alistar, mama vă doreşte sănătate, vă aşteaptă aici, doreşte să vă transmită ceva personal.
- Mulţumesc, Alvin…
- Cam asta este Alistar, numai bine, omule!
- Numai bine, Alvin!
- Zi! Jane!
- Dă-mi fata!
- O vrei singur sau cu Broască?
- Gianina, copile!
- Am să o las în libertate, dacă o faceţi din nou sclava voastră, treaba ei.
- Nu!
- Broască, chiar dacă ţi-aş vinde-o, n-ai bani!
- Dă-ne un preţ, plăteşte Jan.
- De ce Jane?
- Este familia mea!
- Nu-i problemă, doar că are prea mult sânge de compoziţie, omule!
- Alistar, vreau femeia!
- Ai înnebunit! Ţi-ai văzut treaba terminată, iar acum îţi râzi de mine!
- Ai primit bani pentru treabă! Nu sunt sinucigaş, te cunosc!
- Jane, nu ţi-o dau! Spală-te pe cap cu Maria ta, mă căsătoresc cu Gianina, în ţară este fotomodel de Paris.
- O! Ce titlu Jane! Îţi dai seama ce bani facem acasă, nu aici!
- Taci, sărăcia… aici o vreau!
- Bine Jane!
- Broască, ţi-am zis să nu te bagi, frate! Nu-i de tine!
- Alistar, spune-mi ce ai de gând?
- Ce ţi-am zis!
- Nu! Mi-o dai înapoi!
- Nu vreau, tocmai i-am cheltuit banii de dotă, nenorociţilor!
- Copile, fata are fetiţa mea, o vreau acasă la mine!
- Deci la casa ei, nu-Å£i convine!
- O cumpăr cu totul!
- O! Ce-aveţi mă! Doar câştigaţi o grămadă de biştari, pe tot globul ăsta, ce v-a făcut fata?
- Ce ţi-a făcut şi ţie, ne-a îmbolnăvit!
- Trataţi-vă! Nenorociţilor! Doctorii sunt ca vulturii!
- Alistar, vinde marfa mai departe, ai să înnebuneşti!
- Pentru că mi-aţi făcut o mizerie foarte mare, punând în pericol viaţa lui Maria, vă spun nu!
- Alistar, fata o să ajungă tot la noi, asta o şti, ia ceva pe ea fiule!
- Tăticuţule, dacă-i p-aşa, ştiu că la Aurora, nu ţii de loc, dar la fii-ta…
- Taci! Să nu te aud!
- Uite, dacă…
- Taci, taci!
- Jane, ai înnebunit! Ce-ai păţit?
- Taci, Broască!
- Broască, eu zic să te retragi, discuţiile sunt pentru oameni mari.
- Broască!
- Zi, Jane!
- Pleacă.
- Ce-ai făcut Jane, ţi-ai vândut nevasta şi fata, suntem pierduţi, de ce nu mi-ai spus?
- Broască, pleacă!
- Jane?
- Pleacă.
- Acum, că am rămas singuri, în ce te-ai băgat Jane, de eşti aşa de terminat?
- Vreau fata.
- Zi! Jane!
- Le-am jucat, cei care… ştiau că sunt proprietatea mea.
- Pe, pe… amândouă…
- Da, fata şi fetiţa.
- EÅŸti nebun!
- Ştiu, o mână bună, Broască a fost martor, credeam că jocul este al meu.
- Ce luai la masă?
- Nişte proprietăţi în Irlanda.
- De ce nu le plăteşti?
- E tot ce am lichid, mor de foame!
- Banii vin, Jane! O să-ţi dau să mănânci până vin bani din afacerile tale.
- Eu trăiesc pe picior mare copile, nu-ţi permiţi!
- O să trăieşti în România.
- Împrumută-mă Alistar.
- Cât?
- Proprietăţile din Anglia, inclusiv cea cumpărată de la Amaris.
- Ha, ha, ha! Nenorocitule, nu-i decât o cacealma amărâtă!
- Nu, Alistar!
- Jane!
- Alistar, dă-mi măcar ce deţii în Paris.
- Jane!
- Atunci dă-mi măcar partea din România, îţi cumpără tata totul la loc, când îmi revin.
- Tăticuţule, ca să încheiem frumos discuţia asta pe care nu ştiu de ce ai deschis-o, dacă nu apare Maria, mâine la casa lui Gianina, îţi vând frumuseţe de fată. Ştiu că nu ţii la Aurora, oricum pleacă la pachet.
- Alistar, mă omori, omul o vrea pe Gianina!
- Dă-i-o pe Aurora!
- N-o vrea! Am încercat!
- Vroiai să-mi vinzi marfa, jigodie!
- Doar am încercat, iartă-mă!
- Dă-le banii, faci alţii nesătulule, altfel îţi vând femeia şi fata la arabi, acolo nu ţi le mai recuperează nici naiba!
- Aurora s-ar descurca, fata mă gândesc că nu, încearcă să mă înţelegi Alistar. Gianina este străină faţă de noi.
- Străini îmi sunteţi toţi acum, dacă o poţi lua este a ta. O dau societăţii, Jane!
- Bine, când gătiţi, să-mi trimiteţi şi mie ceva.
- Jane, adu-ţi fata să-ţi gătească!
- E prea mică!
- Nenorocitule, fata lui Aurora!
- Bine, Alistar.
- Nu uita, mâine vreau să-mi bată la uşă, Maria!
- O să-ţi bată.
- Ai termen până la miezul nopţii maxim, deja răspândesc zvonul cu fetele, dacă nu vine, arabi scrie pe ele.
- Bine Alistar, le voi da banii.
- Aşa să faci.
- Broască, vino încoace, intră! Când mai joci, fă-o singur, nu-l duce pe omul ăsta după tine, el ştie doar să facă afaceri, pokerul este departe de el.
- Bine, Alistar! Nenorocitul, nu mi-a spus că… stăpâne, măcar dă-mi fata lui Aurora, ceva scot pe ea!
- Te căpiez! N-ai înţeles nimic! Vezi, că în piaţa mare, se dă o masă caldă seara, nu uita să-i ţii rând şi lui Jan.
- Aoleu! Jane, i-ai spus unde este Maria?
- Nu e nevoie Broască, mai mult, Maria o să vină singură acasă.
- Jane, ce-ai făcut frate?
- Broască, du-te să ne ţi rând la masă…
- Jane…
Maria, veni acasă, însă doar ne-am îmbrăţişat, pentru că eu trebuia să-mi fac drum către Anglia, doctorul meu Alvin, împreună cu un specialist, mă aşteptau, mă vroiau şi pe mine, nu doar sângele meu era de ajuns.
- Merg ÅŸi eu!
- Gianina, ţi-ai găsit băiatul, de care îmi tot aminteai în Anglia?
- Da, Alistar.
- Adu-l încoace Gianina, vreau să-l cunosc.
- Când?
- Ieri! Zbori odată Gianina, o grămadă de treabă mă aşteaptă!
- Eşti bolnav rău?
- Treaba mea, du-te!
După câteva ore, timp în care m-am întreţinut cu Maria, povestindu-ne de excursia pe care i-a plătit-o Jan, îşi făcu apariţia Gianina.
- El este Călin.
- Bună ziua, domnule Alistar!
- Domnule Călin.
- Călin! Zise Maria, ridicându-se în picioare.
- Maria!
- Am fost colegi de Facultate, iar el a lucrat la Carmangerie, pentru a se întreţine ca şi mine. Unde eşti acum?
- Lucrez la un Hotel. Sunt manager, nu am găsit ceva la fel de bun ca tine, depindem de cazări foarte mult.
- Foarte frumos, domnule Călin. În ce calitate te afli aici?
- Vorbesc de ceva timp sau vorbeam cu Gianina, când eram în Şcoală, poate că ea nu mă mai ţine minte, nu eram în aceleaşi cercuri, dar mie mi-a plăcut de ea, cu toate că am înţeles, nu sunt de nasul ei.
- Ei uite că acum a venit momentul să fi.
- Glumiţi, chiar şi Gianina glumeşte, nu?
- Nu.
- De ce spui că glumesc Călin, doar am vorbit foarte serios?
- Nu ştiu, eşti prea frumoasă… pentru ce pot eu.
- Domnule Călin! Gianina este prea frumoasă pentru mulţi bărbaţi, dar de data aceasta chiar meritaţi o astfel de femeie, aţi fi de acord să…
- Trebuie să vorbesc mai întâi cu părinţii ei, abia atunci…
- Căline! Te rog ascultă-l pe Alistar, te rog! Zise Maria.
- Dacă te pierd, mă pierd pe mine Călin. Zise Gianina cu ochi în lacrimi.
- Dumneata ai părinţi, domnule Călin?
- Nu, doar o bunică, ai mei s-au prăpădit.
- Crezi că bunica ar fi de acord să-i aduci în casă o aşa frumuseţe?
- Da, însă nu cred că părinţii unei fete ca Gianina, vor un…
- Taci! Domnule Călin, în momentul acesta eu sunt tată şi mamă, acestei fiinţe.
- În cazul acesta sunt pierdut, tot Parisul vă cunoaşte ca fiind fără suflet.
- Cine a zis asta? Zise Maria.
- AÅŸa se aude prin Hotel.
- Al cui este Hotelul?
- Al unui om de afaceri, care este prieten foarte bun cu domnul Jan, de asemenea un om de afaceri foarte prosper.
- A fost…
- Poftim, ce aţi spus?
- Nimic, să revenim la Gianina, unde locuieşti?
- La Hotel, cazare asigurată, altfel eram mort.
- Înţeleg, ce zici de casa aceasta?
- O, foarte frumoasă! Cu toate că este mai la margine, dar cochetă.
- Ţi-ar place să locuieşti aici?
- De ce nu, dar costă o avere astfel de locuinţe.
- Uite, eu sunt dispus să vă las împreună într-o parte a casei, în cealaltă voi locui eu o perioadă, vreau să învăţ, dacă-mi vor da voie medicii, absolut gratuit, mă rog întreţinerea personală, vă interesează, ce zici?
- Gianina?
- Da, Căline! Se mai pune problema!
- Atunci sunt de acord, cu ce câştig eu vom avea de mâncare.
- O să muncească şi Gianina, mai are şi ceva cheag, iar de fată vedem toţi.
- Am înţeles că fetiţa este a domnului Jan, nu vor fi probleme? Eu aşa… m-am interesat de…
- De fetiţă nu răspund, dar de Gianina da, doar ţi-am spus, problema este să fiţi împreună.
- Atunci cum facem?
- Acum mă înfiinţez la un medic, împreună cu Maria, până mă întorc, o să locuieşti cu Gianina, dacă nu vă certaţi până vin acasă, toate sunt bune, vă cunun, ce ziceţi? Iar după aceea faceţi ce vreţi voi.
- VorbeÅŸti serios Alistar, cu ce vrem noi?
- Da, Gianina, iar casa aceasta este a mea, dacă prind vreun picior de vechi colaboratori pe aici, n-o să-ţi spun de faţă cu Călin, ce păţeşti, dar ceva mult mai rău decât ei.
- Du-te liniştit la doctor Alistar, acum ştiu ce am de făcut.
Maria, mă însoţii în Anglia, unde semăna a un fel de primăvară sfârşitul acela de iarnă. Ne-am dus direct în sud, oricum în jurul Londrei, nu găseam de dormit decât cu bani, iar în sud, căsuţa neagră era liberă, agenţii încă nu convinsese pe nimeni să locuiască acolo.
- Ce-i cu casa asta?
- Casă.
- Este a ta?
- Nu a doamnei cu care mă voi întâlni, mama doctorului.
- Ce este cu ea?
- Nimic cu ea, doar cu fiul ei, doctorul.
- Merg ÅŸi eu.
- Nu, stai aici?
- Nu, nu-mi place locul, cu tine stau, singură nu.
- Fie.
Pe seară, puţin cam îmbufnaţi, ne-am înfiinţat la Amaris, care ne invită la masă, fructe de mare, toate cele.
- Sărâmâna, doamna Amaris!
- Vă cunoaşteţi?
- Da, tocmai de aceea te invitam aici, Broască mi-a spus că are o nepoată pe care vrea să o plimbe pe aici, abia mai târziu am aflat de la Alvin, care este scopul…
- Vă rog! Maria… este inocentă.
- Ştiu, Alvin se uită la ea precum la un înger, dar nenorociţii aceia ar trebui pedepsiţi cumva.
- Jan, m-a trimis la plimbare, nu înţeleg, deci…îl faceţi în tot felul, Broască ştiu ce hram poartă, dar Jan…
- Am înţeles, fata mea, stai liniştită.
- Când aveai de gând să-mi spui că ai locuit la Amaris?
- Am vrut, dar tu nu prea ai avut timp, Gianina ţi-a ocupat tot timpul.
- Am înţeles.
- Copii, liniştiţi-vă! Alistar, cât mai zăboveşti pe aici?
- Nu ştiu Amaris, totul depinde de fiul tău Alvin.
- Da, am înţeles, tot timpul acesta, Maria o să se plictisească.
- De ce spui asta?
- Alvin, te bagă la păstrare vreo săptămână.
- Trebuie neapărat să fiu internat?
- Sunt aproape sigură.
- Dar nu mai am concediu, decât o săptămână.
- Da, Maria. Te-am încurcat, trebuia să te las…
- Alistar, vroiam să ajung la Londra, acolo sunt nişte amici de-ai mei care mi-au trimis turişti pe vară, mă duc să pun nişte condiţii, ar putea merge cu mine Maria.
- Da, doar plimbare, Amaris!
- Absolut, întâlnirile mele sunt scurte, poate veni şi ea la ele, fără probleme, apoi ne vom pierde în Londra.
- Maria?
- Nu ştiu ce să zic, nu am fost decât în trecere, mi-ar place să hoinărim câteva zile, doar e vacanţă, plus că vine primăvara.
- Atunci…
- Tu prezintă-te la Alvin, chiar de azi, iar noi ne vom face planuri de vacanţă.
- Sunteţi atât de bună, doamnă!
- Mulţumesc! Nu toţi mă văd aşa.
La sfârşitul săptămânii grele, în Spital, Maria mă vizită, entuziasmată de plimbarea făcută cu Amaris.
- Ce oameni minunaţi, oraş minunat, totul a fost nemaipomenit Alistar.
- Mă tem că doctorii aceştia, încă nu au ajuns la un răspuns în ceea ce mă priveşte.
- Ba nu! Totul o să fie bine, mama lui Alvin, mi-a spus că eşti pe mâini bune.
- Mâinile sunt bune, materialul de lucru este prost.
- Să nu mai spui asta niciodată, nu eşti decât obosit, dar acum trebuie să te odihneşti, noi proiecte vor apărea. Jan, nu are linişte niciodată.
- Aici ai dreptate, omul acesta nu oboseşte, în schimb eu…
- Taci, te rog! Fi mai îngăduitor cu tine, mergi pe latura pozitivă.
- Acum că ai învăţat să te duci acasă de aici, o să trebuiască…
- Nici o problemă, vom proceda ca data trecută, numai că acum s-a oferit Amaris, să mă ducă la Aeroport.
- Atunci îţi doresc drum bun, te rog să fi spionul meu, în casa lui Gianina.
- Nici o problemă, dar poţi sta liniştit, Călin este un om minunat, l-am prezentat şi eu mamei, dar nici măcar Calistrat, care este foarte pretenţios, nu l-a plăcut.
- O, n-am ÅŸtiut!
- Sunt ÅŸi eu om Alistar.
- Da, unul angelic.
Maria, plecase demult, spitalizarea mea se prelungi către primăvară, trecând de o lună. Nu mă mai vizită decât Jan, singurul care mai avea un interes la mine, şi Alvin, care era pistonat de Amaris, să o facă.
- Alvin, mi-a spus că eşti pe mâini bune.
- Da, Jane. Cum îţi merge?
- Bine, n-am mai jucat, în schimb Broască, nenorocitul, da.
- Ha, ha, ha! Ce vrei să spui? Prietenia aceasta îţi aduce numai…
- A câştigat afacerea cu Irlanda!
- Nu! Nu pot să cred! Ce ai de gând?
- Nu ştiu, tu să-mi spui!
- Eu… Jane, credeam că la mine…
- Alistar, doar glumeam! Stai aici fă-te bine, oricum sunt în gaură.
- Eu zic să stai liniştit, până ajungi acasă, totul este dat la loc.
- Nu, nu, nu! Broască avea nişte datorii la noi, la tine, cred că este vorba de o proprietate în România, dacă nu mă înşel, aşa că afacerea este pe numele meu.
- Formidabil!
- Te fac asociat, dă-mi casa de pe numele lui Broască.
- Eşti chiar atât de falit, omul acesta murea, dacă nu-i lăsam casa, nu o are decât în folosinţă, chiriile vin la el, atâta tot, trebuie să se hrănească şi el într-un fel.
- Banii îi dă la jocuri…
- Nu, nu, nu! Dacă banii trec în altă parte decât în burta lui, voi fi sesizat, iar casa trece automat la mine.
- Nenorocitul, nu mi-a spus nimic!
- Jane! Ai venit să mă vezi sau să mă jecmăneşti?
- Nu copile, tu m-ai întrebat ce mai fac!
- Gianina ce face?
- Bine, cu familia ei.
- Aţi mai încercat ceva?
- Nu! Broască, dar se pare că ai zis că le dai libertatea după cununie.
- Da.
- Vezi, iar tu ţii la lepădătura…
- Jane! Zi!
- Afacerea o are Broască, te-am minţit, vroiam să-l înfometez, poate cedează.
- EÅŸti un nenorocit!
- Da, recunosc! În schimb nu vroiam să pierd oportunitatea aceasta, am pierdut o grămadă de bani pentru ea.
- Pentru fanteziile lui Broască, pentru… Jane!
- N-am să te mai mint, promit! Cumpără afacerea sunt falit, îmi revin greu.
- Jane! Vine vara, oricum…
- Vine vara aici tinere, tanti Susy, a pus totul în pod, nu mai vin decât cei ca Broască şi Alvin, să se ascundă, probabil sunt mai pudici.
- Mă faci să râd, eşti pudic după ce stai capră! Ha, ha, ha!
- Glumeam, şi…
- Jane! De sănătate să te vaiţi, nu duci lipsă de nimic.
- Da, Alistar! Însă în Irlanda, nu aveam nimic.
- E prea sălbatic acolo Jane. Lumea vine, pleacă…
- Asta şi vreau, doar să-mi plătească cazarea.
- Ce-ţi face fetiţa?
- Înfloritoare, Călin o iubeşte ca şi noi, numai că nu o pot vedea decât la Margareta, şti foarte bine ce ordine ai lăsat.
- Foarte bine, pe asta o strângeam de gât, dacă…
- Fi mai calm, de-asta…
- Gianina, mi-a mâncat sufletul.
- Ha, ha, ha! Până şi Călin e speriat de tine! Spune-le ăstora să-ţi bage tratament mai puternic, să…
- Nu mă fac mai bun Jane! Stai liniştit!
- Auzi, tu chiar ai ţinut la fata asta, da ţi-a fost scârbă de ea.
- Da. Încă ţin…
- De ce nu mi-ai luat fata mea nenorocitule, dacă tot vroiai profesionistă, acum erai ginerele meu, împărţeam altfel afacerile!
- Jane!
- Iartă-mă! Eşti ţicnit!
- Încă nu au ajuns la concluzia aceasta, de-asta mă ţin aici.
- Alvin, mi-a zis că eşti destul de bine, doar că convalescenţa trebuie făcută ca la carete, altfel te întorci de unde ai plecat.
- Cam aÅŸa stau lucrurile, iar eu nu pot sta, asta este.
- Parcă ziceai ceva de o Facultate?
- Intenţionez, poate la toamnă, până atunci termin cu boala asta nenorocită.
- Australia, ţi-a dat…
- Nu spune asta, te rog… sunt multe la mijloc, boala a găsit locul slab şi a atacat, atâta tot.
- Da, poate sunt şi eu de vină. Nu trebuia să te muncesc atât.
- Nu ştiu ce să zic.
- Auzi, dacă vrei să faci Facultatea la Paris, ţi-o plătesc eu.
- Jane!
- Nu glumesc! Mă ţin de promisiunea dată părinţilor tăi.
- Păi, nu ziceai că eşti falit.
- Ei, de-o şcolarizare acolo, mai găsim noi.
În cele din urmă m-am retras la căsuţa neagră, veni vara acolo, aşa simţeam eu, primăvara îşi termina ultimele acorduri, singura care mă vizita şi-mi aducea provizii era Amaris, bineînţeles că şi fiul ei Alvin, dar în calitate de doctor.
- Alistar, astăzi este frumos afară, te scoatem la aer.
- Eu ÅŸtiu.
- Scoatem fotoliul şi măsuţa aceea ciudată, la soare altfel arată.
- Amaris, de ce ai grijă de mine?
- Eşti fiinţă umană, nu!
- Doar de asta?
- Nu ştiu, sper să te văd dezbrăcat!
- Ha, ha, ha! Cred că şi-ar pune mâinile în cap Alvin, mi-a interzis cu desăvârşire sexul.
- De ce? Eu ştiu că acesta tonifică inima.
- Da, numai că inima mea de-abia se mai mişcă.
- De-ajuns pentru vârsta mea.
- Ha, ha, ha!
Fotoliul şi măsuţa ne osteni, dar într-un final le-am aşezat una lângă alta pe marea terasă neagră.
- Tot n-am înţeles de ce a dorit tatăl tău să facă terasa aceasta neagră.
- Ei, Alistar! Pentru că ne aflăm în Anglia, aici greu vezi soarele, iar atunci trebuie să ne dea ceva căldură, ai să-ţi dai seama imediat, stai jos.
- Ha, ha, ha! Numai Jan, putea face o astfel de cacealma
- Nu ştiu dacă ţi-am spus, dar aşa a apărut Alvin.
- Ba, da.
- Nu plânge! Ce ai? Am să te spun lui Alvin!
- Nenorocitul! A fost singurul care m-a vizitat în Spital.
- Nu ştiu, ce te făceai dacă te vizita Broască!?
- Ha, ha, ha!
- AÅŸa te vreau.
- Maria…
- MunceÅŸte, omule!
- Dacă mă vroia, se lăsa, aveam din ce trăi.
- Din ce ai pe aici, nici de mâncare nu vă ajunge, crede-mă sunt în…
- Nu te mai da mare, Amaris!
- Am să comand un pat mare…
- Unde?
- Acolo, sub arborele de cafea.
- De ce?
- A venit vara, omule!
- Da, numai că ne trebuie şi un acoperiş, suntem în Anglia.
- Tocmai, nu eşti singurul care ştie să monteze aşa ceva.
- Ar fi frumos, poate într-o zi am să plătesc…
- În natură, Alistar!
- NegreÅŸit.
Patul uriaş, înalt alb, apăru după o săptămână, timp în care eu făcusem ceva grafică locului de acolo. De asemenea acoperişul şi perdelele din voal alb, pentru insecte, deşi greu le vedeai. Alături se montă un grătar cu cărbuni, foarte sofisticat, eu nu lucrasem decât cu Jan, echipa noastră, făceam focul din resturi, probabil două cărămizi în părţi, un grătar imens, pentru că atunci când facem noi friptură se adunau toţi ai locului şi carne multă.
- De ce plângi Alistar, n-am vrut decât să te bucur?
- Nu plâng, mi-a intrat o geană în ochi.
- Te pricepi să minţi, mai bine ca nenorocitul acela de Jan.
- Facem ce facem ÅŸi tot la el ajungem.
- Bună ziua! Se poate?
- Jane, tocmai te înjuram! Ce cauţi aici?
- Eu am auzit altceva copile! Vroiam să văd, ce faci!
- Jane! Arăţi mai bine, de putut?
- Amaris, doar ÅŸti ce hram port, nu te purta cu mine frumos!
- Chiar dacă mă pui capră!
- E prea multă muncă, cred că şi pentru tine să stai în genunchi, o lăsăm pe altă dată!
- Neînfricatul Jan! Ce faci Jenele? Ai venit pe la fiul tău? Ce fac ai mei?
- Ce ÅŸti! Doar vorbeÅŸti cu iscoadele tale.
- Vreau să aud de la tine.
- Margareta îmi aduce fetiţa când doresc la mine acasă, Călin a devenit un pic cam insistent pe lângă… dar totul merge bine cu Gianina, care nu a mai călcat strâmb, absolut deloc.
- Ha, ha, ha! O urmăreşti!
- Pas cu pas!
- Foarte bine!
- Mai mult, falitul acesta de Călin, i-a găsit de lucru la Hotel, că i-am propus nişte afaceri, dar nu, el nu îţi iese din cuvânt cică, altfel Gianina, îşi ia pedeapsă.
- Una peste alta, eÅŸti fericit. Irlanda?
- Pe Irlanda, am pornit cu Broască, el comandant, eu executant…
- Ha, ha, ha! Am râs cu toţii în hohote, cu lacrimi.
- Da, mai rău e că-i foarte greu să le bagi ălora ceva în cap.
- Ha, ha, ha! Râdeam de ne stricam.
- Alistar, am înţeles că te refaci foarte greu, noroc cu fătuca asta, ne ajută săraca, de ce, nu ştiu.
- Da, avea dreptate Gianina, când a zis că aceşti oameni sunt deosebiţi.
- Da, noi nu suntem obişnuiţi cu aşa ceva.
- Şti ce mi-a zis Amaris, nenea Jan, cică suntem fiinţe umane.
- Ha, ha, ha! Asta chiar că…
- Niciodată n-ai fost Jane, ştiu asta. Zise Amaris.
- Este adevărat, nici nu vreau să fiu tratat ca un om.
- Totuşi ai venit la mine Jane, să nu-mi ceri nimic! Alvin, îmi interzice cu desăvârşire să fac afaceri.
- Am stat de vorbă cu el înainte, până acum te corupeam cu ceva, dar mi-a interzis.
- Ori ai umblat şi tu la…
- Eşti scârboasă Amaris! Ce glume sunt astea?
- Englezeşti! Ha, ha, ha! Râdeam de ne stricam.
- Ce faceţi la grătarul acesta?
- N-am cumpărat nimic, doar ce l-am montat, Jane.
- Tu l-ai montat Amaris?
- Ha, ha, ha! Eşti de comă! Cei care l-au adus, normal! Eu sunt bătrână, amărâtul acesta este bolnav, iar tu… ai venit cu mâna-n…
- În pustietatea asta de unde… auzi Alistar, te-a păcălit rău cu casa asta!
- Acum îmi este bună, ţi-o dau să o probezi când te vei simţii bătrân.
- Este deja! Ha, ha, ha!
- Amaris, nu fi rea, tocmai vroiam să scot o friptură de la el.
- Recunosc că mi-e poftă şi mie, plătesc, doar că Amaris, este băştinaşă.
- Bine, comand! Ce doriţi?
- Vită! Zise Jan, fericit.
- Fructe de mare! Am zis eu.
- La grătar, Alistar?
- Am să le fac în bucătărie, după aceea am să le pun în ligheanul acela mare.
- Bine, mergem pe astea, ce beţi?
- Beţi voi! Mai este încă o grămadă de băutură aici.
- Nu! Zi acolo, o ladă de vin, una de tărie, şti tu reţeta mea Amaris, tot ce trebuie.
Toate au venit cam pe la ora prânzului, mie îmi dăduse Amaris, să mănânc tot felul de zarzavaturi fierte, cică fac bine la sănătate. Jan, aprinse grătarul cu două batoane de ceară, fumegând uşor în briza oceanului, vita îşi făcea de cap pe grătar deja, iar eu mă chinuiam cu diferitele specii de scoici pe care le-am pus pe un pat de usturoi cu unt, după care am adăugat o sticlă din vinul lui Jan. Toate au fost gata, însă nu aveam încă masă afară, lângă măreţul pat.
- Scoatem masa imensă din bucătărie.
- Cu cine? Jane, copilul nu are voie la efort, îl întoarcem!
- Doar sunt salahor, nu!
- Ha, ha, ha! Te ajut ÅŸi eu Jane! Zise Amaris!
- În sfârşit, toate acele bunătăţuri erau pe masa imensă scoasă din bucătărie, înconjurată de scaunele seculare, dar niciodată nu te poţi bucura pe deplin, eram în Anglia, iar ziua frumoasă s-a transformat pe dată, într-o ploaie, bineînţeles că doar o parte din masă era protejată de acoperişul patului, Amaris, uită că nu mai este proprietară şi se uită cu îngrijorare, dar Jan alergă către bucătărie, de unde veni cu o perdea de la una din ferestrele bucătăriei, punând-o pe partea de masă care lua apă.
- Gata!
- Da, Jane! Sus în pat cu toţii! O faţă de masă imensă, pe care veneau toate acele platouri, plus ligheanul meu cu scoici.
O sticlă imensă de tărie fu luată de Amaris, între picioare.
- Bea numai cine are voie!
- La care dintre produse?
- Ha, ha, ha! La păsărică, aveţi toţi voie.
- Mai puţin eu.
- Da, Alistar.
Dimineaţa, m-am sculat cu Amaris pe mine, eram în pielea goală amândoi, soarele ne-a deranjat, că dormeam în continuare, doar Jan, privea oceanul de pe fotoliul singuratic, alături de un pahar de tărie, văzând că m-am trezit, ridică o mână cu trabucul fumegând, m-am dus lângă el.
- De ce eşti îmbrăcat Jane?
- N-am putut.
- Erai mangă, omule!
- Nu pot să… după stăpân!
- Ha, ha, ha! Eşti de comă! N-ar fi prima oară!
- Nu mai plânge, n-o să te pot exploata, în felul ăsta!
- Ha, ha, ha! Ce mă fac stăpâne!
- Nu ştiu fiule, cred că femeia asta o să se trezească cu o mare dezamăgire!
- Ha, ha, ha! Nici unul nu i-a făcut felul!
- Nu.
- Jane, mă uimeşti!
- Mi-a fost ruşine de tine să-i dau bot.
- Cui îi pasă de mine! Oricum uitam!
- Eu nu!
- Ai băut la fel ca ea!
- Da, numai că una, e femeie, iar tu eşti îmbibat cu medicamente.
- Hai să o pompăm acum!
- Mie mi se învârte capul!
- Tocmai de aceea!
- Ai înnebunit, las-o pe altă dată, o să-i băgăm nişte poveşti frumoase, învaţă de la un om care nu o vede aşa des sculată.
- Eşti nebun, o să ne creadă?
- Da, cea mai mangă, ea a fost!
- Jane, Jane!