după ce-a lătrat de două ori,
a trecut și iarna asta de la noi.
iată-ne însă iarăși printre păduri de sloi,
aduși în ultimul an de inima deprinsă
cu troiene și stânci.

iarna totuși a trecut.
a luat și-a pus câte ceva în noi,
ca musafirul care știe
că are totdeauna loc oprit –
nu fiindcă e iubit, ci pentru că a câștigat,
(la jocul dintre patimi și virtuți)
o cămăruță doar a lui.

a trecut ori tot a mai rămas – nu pot exact să spun.
știu doar că am ținut-o-n brațe mult prea strâns.
copil căpos (cum zicea tata),
ce rău aș fi căzut în frigul ei
de nu m-ar fi oprit și de-astă dată
Dumnezeu!