,,Molia, țânțarul și musca" de Virginia Stanciu

Jos, în vie în agonie,
O molie nu se știe
Cum, deodată, din senin,
Aripile n-o mai țin.
Iar aproape, lângă ea,
Țânțarul se tot văita:
- Nu mai pot nici eu să zbor -
E greu fără un ajutor?
Oare ce s-a întâmplat,
Simt că ne-a terminat?
Nici musca, că e mare,
Nu poate ieși la soare.
Am trăit bine în trecut,
Și, când ne trata cu Flit,
Doar ne lua o amețeală
Nimeni nu cadea să moară.
Dar acum rău am ajuns
Stratosfera s-a distrus,
Însă o muscă, dă-n vileag,
Zburând și ea în ziz-zag:
- E poluare pământească,
Vă spun, că nu sunt proastă!
Tehnica cea avansată
Distruge atmosfera toată
Că-i mare deșteptăciune,
Dar fără o rațiune!
Lumea a ajuns bolnavă
De un covid printr-o ispravă!
Zic de mine că n-am cap,
Dar ăștia ne-a pus capac!
Și uite că s-a văzut
Cei cu cap ce au făcut!