Iarba e în floare și
gâdilă tălpile nopții.
Atunci cerul strănută
ca un prunc durduliu
scos la o plimbare matinală.
Încărcată de rouă,
își pleacă
trupul ostenit spre
pământ,
de unde vin toate florile.
Undeva printre rădăcini,
dinții și toate oasele neștiute
visează fructe...
Mă întind pe iarba mare.
Sunt hrană!