Printre riduri
mă decojesc de propria închinare.
Erupe fruntea
în drumul spre mine.
O scriere pe care o învăț:
seva urcă sub presiune,
un incendiu mut.
Cerul nu-și explică ploile,
își pierde azurul fără regret.
Nu dezgolirea doare,
ci căderea.
Palmyra —
o memorie înghețată,
golul cu muchii în care mă oglindesc
și mă ridic,
tăindu-mă