e ora trei după miezul nopții.
somnul m-a evacuat
ca pe un obiect inutil.

ecranul acesta imens
derulează o femeie
care aleargă
pe loc.
mișcare,
fără deplasare.

pe locurile pe care calcă
mi-au dispărut pașii, metodic.
trotuarul o concurează.
are culoarea tălpilor mele.
frunzele lipite de el
absorb sunetele
până la dispariție.

mâinile ei nu se zbat
pentru victorie,
ci pentru confirmare.

îmi amintesc
sicriul ridicat spre munte.
nu din credință,
ci din refuz.
refuzul de a rămâne jos.

femeia aceasta
va primi un cerc de metal
în jurul gâtului.
un semn că a trecut
prin timp
fără să fie anulată.

eu doar îmi caut urmele.
adun frunzele
și le înfig în pielea mea
una câte una.
un test elementar de naștere.