ne lustruim
ca pe-o oglindă de buzunar
care învață să mintă frumos

uneori e nevoie
de o pată
de ceva care să doară puțin
lucrurile prea clare nu au memorie
chipul curățat de urme
devine o mască
pe care ne-o punem singuri
o fisură e suficientă
să intre noaptea
să ne așeze înapoi în trup

să nu uităm
că uneori chipul
are nevoie de un pic de umbră
să fie om