tăcerile mă strigă pe nume
nu răspund
le las să mă caute până obosesc

vorbesc între ele
în limbi pe care nu le cunosc
timpul se așază în mijlocul camerei
bem împreună un ceai
tăcerile servesc ceaiul
apoi se adună la o masă rotundă
certându-se
pentru cine poartă mai mult numele meu
pacea se plimbă printre scaune
de ce nu vii să dansezi?
mă întreabă
nu vezi că timpul bate ritmul?

totul continuă rotindu-se
dimineață seară
până când
nu mai există început sau sfârșit
doar o tăcere care știe numele meu