Lepră întunecată ce ești tu moarte,
Osândit să fii mereu de ale tale fapte,
Căci ai răpit prea mult bun și pur și sfânt,
Te blestem, sa nu mai ai așezământ!

De ce cârdești la sufletul omului,
Când o faci, te vezi pe culmea triumfului?
Câine hain turbat ce ești tu moarte,
Blestemat ești, vai de-ale tale păcate...

Scârbă putredă ce te lepezi de sine,
Îți chemi demonii să vină să te aline?
Vai de lumina ta ce s-a stins demult,
Cu raza ta ai adus prea mult tumult!

Dar nenorocit mai ești nulitate,
Cauți cărarea în ebrietate...
Dacă vrei, ia-mă și pe mine,
Căci eu iubesc și nu mă poți ucide.