Doamne, câtă răutate... Doamne, unde ți-e dreptatea?
Azi, în loc de unitate, mulți slăvesc ostilitatea.
Mulți se dau oameni de treabă și se cred că sunt de vază,
Cred că au un rost în lume doar pentru că ei lucrează...
Și de văd cu mâna-întinsă un amărât la pământ,
Îl scuipă și îl acuză fară nici un simțământ.
Îl numesc fără de milă boschetar și cerșetor,
Cu dispreț se-îndepărtează, că-i urât mirositor.
Se grăbesc, nici că le pasă... nici nu stau să se gândească...
Nici măcar să se mai uite c-o privire omenească...
"Oare ce-i cu omul ăsta? Oare ce-a pățit săracul?
N-a mâncat în ziua asta... oare nu-l doare stomacul?"
Dar de ce să le mai pese de oameni mai necăjiți,
Dacă nu-s în locul lor? Dacă ei sunt împliniți?
Uite-așa le trece viața și nici nu realizează
Că vine o zi în care, soarta te mai și taxează...
Și când se întoarce roata și când îi vine necazul,
Omu', așteaptă ajutorul... nu mai face pe viteazul.
Nici atunci când de probleme, la pământ e prăbușit...
Nu știe... și se întreabă: "Doamne, cu ce am greșit?"