Iarna, ca o împăcare

A venit iarna ca o răzbunare
Și crunte, din îndepărtate stepe,
Zăpezile, ca hoardele barbare
Au tăbărât în valuri reci, sirepe

Iar fulgii, ca săgeți dezlănțuite
Mă năpădeau cu șuier, în talazuri
Umblam pierdut pe drumuri troienite
În marea albă, fără de zăgazuri.

Scăpat ca prin minune din vâltoare
Am naufragiat într-o cabană...
Citesc poeme vechi, la lumânare,
Iar vinul fiert bolborosește-n cană

Doar tu lipsești, zână din alte vremuri,
Ca împăcați, iertați de Dumnezeu,
Feriți de ger și tolăniți pe blănuri,
Să toarcem flăcări lângă șemineu.