ÃŽn inima lor,
vulcanii nu poartă piatră,
ci zvâcniri din care-și aruncă ființa
în afara adâncului din care se nasc,
până când își risipesc din sine
golirea pe care o pasc.

Un ochi care se caută în oglindă,
căutând să se vadă pe sine,
fără a fi privirea a tot
ceea ce devine.

Lumină a soarelui luată de lună
și așternută ca cearșaf peste lume.

Trup al ei dintre ieri și mâine,
ce, din scânteierea inimii strânge,
bibelouri pentru mobila din sufragerie.

Icoane pe care, acasă,
Ca pe altar, la răsărit,
Le așez să îmi fie.

O rază ultimă
Din sine rămasă.