Nu mai punem întrebări.

Ele stau deja între noi,
ca aerul dintre două palme
care nu se ating.

Cuvintele nu se grăbesc.
Știu acum
că nu trebuie să ajungă nicăieri.

Se așază
așa cum se așază lucrurile
care nu se mai tem
să fie trecătoare.

Ce a fost căutat
nu se arată.
Ce a fost spus
nu se aude.

Rămâne doar
această clipă fără durată
în care nimeni nu revendică nimic
și totuși
nimic nu e pierdut.

Dacă acesta e sfârșitul,
nu e unul care se vede.
E unul care
nu mai are nevoie
să fie numit.