Mi se întâmplă
Să mă lovească în tâmplă
Gânduri mai vechi decât gândurile mele.

Ca niște stropi de ploaie care
Se sparg de vârful unei stânci și apoi
Își curg întreaga ființă prin minerale
Până întâlnesc alți stropii din nor
Și, împreună cu ei, se prefac
Pârâu și, apoi, râu pierdut
În alt râu înrâurit
Ca un cuvânt.

O zvâcnire de inimă din care
Învârt, în aceiași inimă,
Alte bătăi imaginare.

Cine mă lovește în piept
Cum o picătură de apă din cer
Adăugând pietrei care simt că sunt
Fără să fi fost lovit și din care
Îmi izvorăsc atât de multe
Neimaginate căderi?