De ce să cred că ce a fost frumos cândva,
Născut din pură dragoste spre vindecare,
Va fi mereu un basm hrănit de-o stea
Și-un scut înălțător de apărare?

De ce să cred că ploaia, vântul și furtuna,
Când pretutindeni mă vor înconjura,
Nu vor zidi cu chin amar întruna
Să facă din iubire cu totul altceva...?

Un fel de existență, dar fără viață-n sine,
Și-o flacără uitată în praful de cenușă,
Un trist triumf de lacrimi și rușine
Și-o năzuință arsă sub preșul de la ușă?

De ce să cred că undeva sub soare,
Există un ecou ce strigă al meu nume,
De ce s-aștept petala de la floare
Să cânte despre tot ce inima-mi nu spune?