chiar dacă viața își urmează aceeași linie sinuoasă,

pe măsură ce te apropii de capăt,

începi să nu o mai înțelegi.

aia nu! aia nu!

și tot așa, un șir de nu,

pe lângă altul de da.

încerci să glumești cu ele,

să le îm-blân-zești,

trasezi cu mintea o linie,

nu pentru separare,

nu pentru înfruntare,

poate pentru împăcare,

da, pentru împăcare.

că viața asta e ca o femeie cu prințip.

fă așa! zice,

pe când tu ai dori altceva.

și, din așa în așa,

pare că și ea se transformă în altceva.

să zicem că ai înțelege-o.

mai contează?

sigur, contează pe ea,

știe ce face!

pentru ea, orizontul e clar.

pentru tine,

pe măsură ce treci și petreci

în miezul ei,

ca într-o minune.

și nu ai vrea să se termine.