Le simți atârnând greu de
ramurile gândului
Până ce mâna nevăzută se întinde,
storcându-le nectarul —
forma rămâne atârnată, ușoară,
ca un puf desprins din aripa
unui pui ce exersează zborul,
ca un pește-balon ce simte
apropierea unui prădător.
În căldarea mare,
aromele se întrepătrund,
bulbucind din loc în loc,
ca și cum sevele însele
s-ar lua la trântă
în procesul de fermentare.
Apoi, spiritele se calmează,
însă bolborosesc în butoiul conștiinței,
emanând vapori amețitori
ce-ți învăluie intențiile în spori.
Acum nu mai știi
dacă aroma distinctă
care-ți gâdilă sinapsele
s-o fi ridicat din trupul ,,prunei",
al ,,perei", al ,,strugurelui"
sau, poate,
din forma altui cuvânt
risipit prin mărăcinișuri,
al cărui sens l-ai pescuit
din nebăgare de seamă,
atunci când ai stors
toate cuvintele la grămadă.

E momentul să torni
licoarea pe care o ai
în forme de flori
sau, de ce nu,
de ,,flori de mucigai".