Of, Doamne,
de ce m-ai făcut om
și nu pom, de exemplu?

Că nu-ți ieșeam din vorbă
și nici nu puneam
întrebări idioate.

Ascultam ciripitul
și simțeam vibrația păsărilor
așezate pe ramurile mele,

iar vântul îmi cânta
doine de dor
din frunze.

Mă băteau soarele
și ploile
și eram fericit
ca Nicolae Steinhardt
în „Jurnalul fericirii“.


Dar m-ai făcut om, Doamne,
să-mi mănânc fericirea
ca Adam fructul oprit —
sta-mi-ar în gât!